Plictis, plictis mare (sau mare plictis)! Cert este că mă plictisesc teribil. E fix una din zilele alea în care nu îți vine să faci nimic... da' NIMIC, nu așa... în care stai ca leguma cu ochii-n calculator, nehotărât(ă) și oscilând între a vedea un film (care chiar s-ar putea să fie bun) și a urmări ce mai postează lumea pe Facebook. E grav, grav rău de tot dacă am ajuns în starea asta. A început poporul deja cu mesaje de primăvară, cu poze (bine, recunosc, am pus și eu o asemenea poză) cu floricele etc... În rest, nimic din ce îmi poate atrage atenția. Și stau și mă gândesc... dacă tot am ajuns aici cu firu' cugetării... dacă tot nu mișună nimic interesant, la ce naiba mai țin contul ăsta de Facebook?
Chiar așa, de ce? Mai ales că, de cele mai multe ori, îmi vine să intru prin monitor și să strâng de gât unii utilizatori. De ce? De plăcere. Mă tem numai că nu sunt destul de subțire încât să încap prin fibra optică și gândul ăsta mă face să lăcrimez puțin. Șterg lacrima invizibilă și continuu să mă chiorăsc în ecran. Aceiași oameni, cam aceleași lucruri... Și totuși nu pot renunța. Parcă-s drogată. De fiecare dată când am încercat să anulez contul, încercarea nu a supraviețuit decât câteva ore. De, curiozitatea... a omorât pisica (sau cel puțin a vătămat-o). Mda. Are you sure you want to deactivate your account? Yes. No. Maybe. Cancel. De parcă pe FB s-ar scrie istorie și eu nu știu și dacă îndrăznesc să mă sustrag, mă fac vinovată de crimă cu premeditare... Serios... uneori mă întreb cât de copil pot fi. Hai să presupun că aș putea renunța la micile jocuri, dar aș mai putea eu oare dormi noaptea dacă n-aș ști ce a făcut cutărică? Sau unde a mers? Sau cine a mai născut? Cine s-a mai măritat? Cine s-a mai îmbătat nițel cu șampania primei iubiri? Cine mai trage disperat/ă alarma, doar doar îl/o va băga careva în seamă? Hm... Prea multe întrebări, prea multe supoziții... Dacă și cu parcă... erau într-o barcă.
La urma urmei, nici nu știu de ce am contul ăsta. A. Ba da. Știu. M-am lăsat prostită în anul doi de o colegă de cameră. Părea interesant la început și nicidecum atât de nociv. Am ajuns să rezist la a mă uita pe FB doar ca rezultat al unui pariu. Jalnic. Patetic. Grav. Nasol. Și totuși, ca să mă disculp, aș putea spune că am în lista de FB niște persoane pe care nu le am în cea de messenger. A ha! Evrika! Gata, ăsta e răspunsul. Sau nu. Deci până la urmă FB e ca o rezervă de cunoștințe sau cum? Nu prea merge. Dacă nu le am pe mess, musai să fie pe FB. De ce? Să vadă lumea câți prieteni am eu? (problema asta se va constitui în alt subiect, cu proxima ocazie) Sau câți oameni cunosc? (Hm, și asta e highly debatable). Nasol. Iar. Încep să mă îndoiesc de orice spun. Dar vorba aia: dubito ergo cogito... I guess. Cred că până la urmă am să dau vina pe curiozitate. Da, merge. În fond, curiozitatea asta nu mă poate contrazice. În cel mai bun caz, mă poate privi cu un aer de superioritate, rânjind și fiindu-i milă de marioneta (eu și anume) care s-a lăsat prinsă în menghina asta...
Se pare că e o problemă de voință. Adică ce, chiar e imposibil să renunț? I-auzi, dom'le. să nu pot! Hm... Asta-i chiar culmea. Pot... dar vreau? Ei bine, altă mâncare de pește e aceasta...Pfff, Doamne, Doamne... șmecherie cu buton făcătura asta. Da, bine zis, cu buton de CANCEL.
- Are you sure you want to deactivate your Facebook account?
- Would you mind talking about this some other time?
It seems that for the moment the customer is still dizzy ...
Press 1 to deactivate, press 2 to continue.
Oh please, eat sh*t and die.
And therefore, I do have a Facebook account.
The end.
No comments:
Post a Comment