Se întâmplă uneori să nu poți să dormi... nu poți să dormi și pace... mănânci, faci o baie, vizionezi un episod sau două din serialul preferat și apoi te bagi în pat, ca tot omul, sperând să te fure somnul. Problema e că tu nu ești chiar "tot omul", ceea ce înseamnă că, odată în pat, gândurile încep să colcăie... și nu așa, oricum, ci începi să te agiți gândindu-te la tot felul de lucruri care s-au întâmplat peste zi... la ce urmează să se mai petreacă și... că tot am ajuns aici... permiteți-mi, vă rog, să mă dau cu capul de pereți, la modul ideal și teoretic...
Aflându-ne abia în data de 10 februarie, mulți dintre noi se gândesc la câte zile mai sunt până la salariu, la ce vor face cu banii... alții se întreabă dacă, de data asta, patrupedele de la biroul de burse vor vira banii la timp etc. Eu una, azi-noapte, mă gândeam cu groază că vine vestitul 14 februarie, Valentine's Day. Am vrut să mă ridic din pat și să scriu toate astea la miezul nopții, dar mi-am zis că n-are sens, e și azi o zi în care să nu mă citească nimeni. Așadar, cum stăteam eu frumos în pat, cu motanul la picioare... am simțit ceva în stomac. O fi de la ceapa din salată, îmi zic și încerc să număr oile... evident, mă încurc la un moment dat și o iau de la capăt. Numai că vedeți dumneavoastră, chestia aia din stomac parcă începe să îmi facă mațele nod... și urcă pe esofag, sugrumându-mă, bătându-mi cu putere în spatele dinților... Ce-o fi, domnule?
Ei bine, e aceeași greață monumentală care mă apucă mereu în această perioadă din februarie. Mi-e silă, greață și groază de toți românașii și de toate româncuțele, care se vor grăbi să celebreze această sărbătoare... De ce mama dracului ai sărbători tu, ca român, o chestie care nici măcar nu-i națională, ca să zic așa, ci împrumutată, preluată și prea bine înrădăcinată aici? N-au trecut oare vremurile în care ni se părea că tot ce vine de la americani e bun, frumos și fabulos? Știi tu cum a stat treaba cu sărmanul Valentin, ce-a pătimit și de ce și cum s-a ajuns până la celebrul Valentine's Day? Ca român, te simți așa pătruns de fiorul sărbătorii, încât nu te poți abține? Lasă-i, bre, pe cei în cauză să sărbătorească și tu vezi-ți de Dragobete, asta dacă tot ai nevoie de o sărbătoare a iubirii - deși, și aici, chestiunea e discutabilă. Cine s-a informat cât de cât, știe ce rahat mănânc. Dar de, pe unde suflă vântul, n-am de gând eu să mă apuc să astup găurile, nu de alta, dar sunt prea multe și asta cere timp...
Deci, da. Valentine's Day, ziua în care mulți dintre români se calcă pe mâini și pe picioare prin florării, în care se înghiontesc pe la case, nemaiștiind care era primul la rând - că de, se grăbește omuleanu, să ajungă la omeica lui!!! Valentine's Day, ziua în care vezi fetele prin Piața Unirii - și nu numai - așteptând zgribulite pe ciumpalacul lor, ras, tuns, frezat - și neapărat geluit - care apare într-o pereche de ițari și mocasini, că trendul nu ține cont de vremea de afară, rânjind și ținând stângaci în mână o floare (sau un buchet, pentru care a obținut finanțare de la părinți) și, eventual, o ciocolată... Milka, dacă se poate, că tot are reclama aia cu gesturi mici și... mă rog, am uitat restul... Iar ele, fetele, cochete, mai mult sau mai puțin păgubite de materie cenușie, rânjesc lasciv și roșesc, îi sărută delicat pe obraz, ca niște virgine ce nu mai sunt de ceva vreme, îi apucă de mânuță și se pierd în apusul zilei de 14 februarie... urmând, poate, să se ducă în vreun club sau restaurant, unde și-au rezervat încă de luna trecută o masă, pentru că nu, trebuie să se simtă și ei importanți. Ce, nu-i frumos să iei masa într-un local unde totul e mai mult decât roz și unde inimi, inimioare și inimuțe îți intră în ochi la orice pas???
Și aici sar la altă chestie, care mă scoate din minți, legată, evident, tot de treaba roz și de St. Valentine's Day. Măi oameni duși cu cercul pe câmpie, măi dezaxaților, măi ăștia de vă lăsați prostiți de bunăvoie și nesiliți de nimeni, chiar e nevoie de atâta tam-tam? Da' în mintea aia a voastră seacă și îngustă, n-ați găsit și-un neuron mai neafectat, care să vă calmeze, totuși, pornirile iubărețe? N-ați găsit un dram de minte care să vă spună că nu-i neapărată nevoie să vă căcați pe voi (și da, e verb în DEX, de conjugarea I, așa că lăsați ochii beliți la o parte) de atâta dragoste fix de 14 februarie? Secăturilor, mai sunt și alte zile în care să vă manifestați dragostea... mai sunt și alte luni din an și alte ocazii sau, și mai bine, mai sunt și momente în care v-ați putea surprinde chinuita pereche, neplănuit și fără atâtea artificii...
Așa că, mai lăsați naibii tâmpeniile și vedeți-vă de ale voastre. Dacă vreți să faceți un gest frumos, dacă vreți să trimiteți un mesaj sau să luați o cină romantică, acum e momentul. Fix acum. Nu e nevoie de sărbători sau de alte pretexte... Sau, poate o fi nevoie, dacă sunteți genul paranoic și care suferiți de OCD și aveți nevoie de luni bune ca să vă pregătiți pentru intensitatea unui astfel de moment.
Și încă ceva. Asta ca să nu desfigurați corneaa unora sau altora... Nu vă mai pozați singuri, că sunteți jenibili. Dacă nu aveți măcar un prieten care să vă tragă-n poză pe amândoi, situația e tristă. Și, fetelor, nu e nevoie să fotografiați chiar fiecare mărunțiș pe care îl primiți cu ocazia acestei zile... Că, în caz că nu știați, nu interesează pe absolut nimeni. E un gest mărunt și trist, chiar patetic. Dacă el e atât de bou încât doar o dată pe an se simte constrâns să-ți cumpere o buruiană și să-ți dea o bomboană, atunci da, îți dau dreptate. Pozează, mamă, fiecare tâmpenie și pune-o pe FB, ca să vadă toți, să te admire... sau să-ți plângă de milă. Postează pe FB, ca să știe tot poporul că ai primit și tu ceva, tu și multe altele ... Da' eu zic să-ți iei și niște hârtie igienică cu inimioare și s-o pozezi și pe aia... să pozezi și drumul pe care ați mers și lingurile cu care ați mâncat, mâncarea și biletul de tramvai cu care te-a dus acasă. Pentru că e Valentine's Day și totul e romantic, până și rahatul de câine în care ai călcat, orbită de iubire, e plin de dragoste călduță.
Pa și la revedere și să dea bunul Dumnezeu și Sf. Petru să nu rămân cu sechele de pe urma zilei ce va să vie...
am ras copios. fie ca...
ReplyDelete