Că viața asta nu-i tocmai roz îmi e destul de clar. Clar îmi e și că zilnic,
dar absolut zilnic, mă confrunt cu tâmpiți, cu așa-ziși oameni care nu și-au mai folosit de multă vreme lobii frontali…
Și, colac peste pupăză, nu scap de chinuri nici măcar în mediul virtual care,
se pare, e propice dezvoltării unor asemenea creaturi.
Eu înțeleg că omu’ a părăsit peștera acum ceva timp, că a
descoperit focu’, roata și
alte instrumente folositoare care l-au propulsat, de-a lungul secolelor, către
civilizație… Ce nu înțeleg e tendința, trendul, moda zilelor actuale, în care
parcă nimeni nu mai știe să scrie sau să vorbească românește. Vorbitu’
ca vorbitu’, treacă de la mine că oricum verba
volant, dar piticuțul meu de pe
creier are o mare problemă cu partea a doua a latinescului proverb. DA, fraților și
surorilor, scripta manent, chiar dacă
vreți sau nu. Și, dacă așa stă trebușoara, frații mei (vorba bine, slavă
Cerului că n-am frați/surori așa ca unii/unele dintre voi), de ce mama dracului
insistați în a vă exprima ca niște maimuțe abia coborâte din copac? Da, ca
niște maimuțe… și nu, nu am treabă azi cu Darwin. De ce vă chinuiți în halul ăsta?
Și, mai mult decât atât, de ce vă încântă sau vă face plăcere modul mizerabil
în care alegeți să vă „exprimați“? Mai știu și că mare-i grădina Domnului, da’
parcă nici chiar așa.
Da, suntem înconjurați de tehnologie; da, ne grăbim și suntem pe fugă mai
mereu, dar până când? Mi s-a zis de multe ori că nu am toate țiglele pe casă,
dar azi chiar nu mai pot și, în ciuda sentimentului că vorbesc la pereți, nu mă
pot abține. Dacă tot aveți „smartfoane“, „aifoane“ și câte și mai câte scule de
genu’,
ce vă împiedică, drăguții mei bătuți în cap, să scrieți tot cuvântul, până la
capăt? Că de, e cu „taciscrin“ și, în mod teoretic, puteți să scrieți mai ușor
un mesaj. Ce rezolvați dacă vorbiți „codat“, în afară de a vă enerva, poate,
partenerul de discuție. Mie sigur mi-ați provoca un atac de cord. Nu vă cere
nimeni, Dumnezeule Sfinte, să folosiți diacritice… Ferească ăl de Sus de asemenea corvoadă că… doar nu mai sunteți în
clasele I-IV, supravegheați de săraca doamnă învățătoare. Nu, sunteți
super-mega-ultra șmecheri și nu vă puteți exprima decât prin cuvinte
prescurtate, eventual fără vocale…pentru că, nu-i așa, ce-i prea mult strică.
Ce-i, Doamne, cu moda asta? Ce-i cu maimuțărelile astea? Da’
chiar nu mai are nimeni simțu’
ridicolului? Ce dracu’ să
răspund eu la întrebări, fiți atenți, la întrebări de genul „Cmz?/Cmf?“ Și
anume „Ce mai zici/Ce mai faci?“ Să spun și eu „bn. u?“ (bine. tu?) După ce
pierd câteva secunde încercând să elucidez misteru’
din triunghiul Bermudelor, mai trebuie să depun și un efort supraomenesc… să pot să-i răspund cretinului pe limba
lui. Teoretic. Practic, refuz să răspund la o întrebare formată din 3
caractere/litere. Și, de-ar fi doar asta o problemă, ar fi bine. Dar nu, lumea
bună e muuuuuult prea grăbită să îți spună „Mulțumesc“ sau chiar „Merci“. Nu,
tu, fraierul care ai irosit 2 secunde ca să scrii cuvântul, trebuie să accepți
varianta prescurtată, și anume „Multu“ (că na, pe net e greu cu ț-urile). Ai
grijă numai, amice, să nu rămâi ca capra-n faruri (da, cacofonie, știm) când ea
îți spune „pwp“; vezi matale că aia înseamnă că „te-o țucat“. Și mai multă
grijă să ai când îi răspunzi, fii atent la ce față zâmbitoare îi trimiți, să nu
bagi gagica în ceață, că treaba cu „emoticoanele“ e pentru avansați, s-ar putea
să nu știe prea multe. Că „emoticonu’“ presupune o oareșcare interpretare. Nu ca la cursu’
de hermeneutică, da’
pentru găina cu un singur
neuron pe moarte, tot e o piatră de moară.
Așa că, vă rog… stimați utilizatori/stimate utilizatoare ai/ale „smartfoanelor“,
vă rog, „nagivatorilor înrăiți“ ai Internetului care sunteți, faceți un pustiu
de bine și scrieți corect românește. Vă promit că nu o să vă dispară rețeaua
wi-fi, că nu o să vă lase bateria și că tresele de pe umeri vor rămâne la locul
lor. Nu va spune nimeni despre voi că sunteți „snobi“, „hipsteri“ sau „hateri“.
Pentru că, la urma urmei, ăsta-i miezu’, nu? Asta vă doare, felul în care vă percep alții. Lăsați prostiile
la o parte și folosiți toate literele tastaturii, virtuale sau nu.
Și, ca să nu uit, „mă-ta“
are cratimă. Dacă înjurați, înjurați cum trebuie!
