A NU SE CITI DACĂ NU AVEŢI PESTE 18 ANI! ATENŢIE, LIMBAJ
LICENŢIOS! Că ne ducem traiul,
şi-aşa amar, într-o ţară care nu mai are mult până să ajungă pe buza prăpastiei,
nu mai e o noutate. Că suntem conduşi de o mână de lepre, care nu mai ştiu cum
să facă să-şi pună labele jegoase pe cât mai mulţi bani din buzunarele – sau portofelele
– celor care cotizează lunar, hrănind PARAZITUL care se numeşte STAT, e puţin
spus. Că unii dintre noi chiar cred că trăim ceea ce se numeşte „democraţie“, e
o iluzie.Că sistemul de
învăţământ din România a devenit, în mod clar, spaima profesorilor şi deliciul
părinţilor (care apar la şcoală şi încep să emită pretenţii elucubrante şi care
îţi spun ţie, care te afli la catedră – şi care ştii cum să îţi faci treaba –
că, dom’le,
stai puţin, vezi matale că nu ai fost corect; copilul meu
e de nota 10, tu de ce i-ai pus 4? ) e deja începutul sfârşitului. Că profesorii
vor ajunge, cel mai probabil, să fie doar nişte elemente decorative, care nu
vor mai verifica temele că de, deja cer prea multe, care nu vor mai spune
niciodată notele cu voce tare ca să nu-i lezeze pe sărmanii copii în amorul
propriu, care nu vor mai crâcni în veci în faţa directorului/a directoarei care
va ordona – da, va ordona, ca la armată – să fie trecute şi cele din urmă
loaze, ajutând, astfel, la îngroşarea rândurilor de semi-analfabeţi
(perpetuând, aşadar, prostia crasă a unora care habar nu au ce-i aia „cratimă“
şi când să o folosească), va deveni o realitate mai mult decât imediată (dacă
nu cumva chiar s-a transformat într-una, între timp).
Dar că
stăm ca oile şi ne uităm cum nişte bolnavi, demni de cămăşile albe de la Socola,
încearcă din răsputeri să ne calce pe cap până ce feţele ne vor atinge
pământul, asta chiar e o idioţenie dusă la extrem. Stau şi mă gândesc cum de
mama dracului le vin unora nişte idei atât de „strălucite“… Păi haideţi,
fraţilor, scoateţi, scoateţi o oră de limba română că na, muuuuult prea mulţi
ştiu să scrie sau să citească; scoateţi latina, că vorba aia, e limbă moartă şi
nu mai foloseşte nimănui; scoateţi ISTORIA, măi cretinilor! Bravos, naţiune!
Scoateţi, mă imbecililor, istoria, ca să ajungă şi alţii ca voi! Scoateţi
ISTORIA, ca să o puteţi înlocui cu „Educaţia pentru societate“ că… de, dă bine
în curriculum, sună frumos. CARE SOCIETATE, MĂI VIPERE CE SUNTEŢI? CARE? ASTA
PE CARE ÎNCERCAŢI SĂ O MODELAŢI? Asta pentru care vă doriţi cetăţeni „capabili“?
Care nu vor şti să scrie o cerere? Nici măcar una în care să specifice că
doresc să fie împuşcaţi, pentru că nu mai suportă să înoate în mocirla care
poartă numele de România?
Ce vreţi voi, măi
deosebiţii lu’ peşte
prăjit? Să nu mai ştim de unde ne tragem? Să nu mai ştim cui am ţinut piept? Să
nu mai ştim cine-au fost Mircea, Ştefan şi Mihai? Da’
bine că vreţi să învăţaţi copiii că
dacă nu-şi fac cruce atunci când trec pe lângă o biserică, vor fi călcaţi de o maşină.
Bine că scoateţi voi frumuşel Istoria, dar lăsaţi Religia!!! Să trăiască
îndoctrinarea! Că doar asta vă doriţi, un neam de fricoşi, uşor de manipulat.
Scoateţi Religia, introduceţi Istoria Religiilor şi permiteţi elevilor să-şi
lărgească orizontul cultural. Lăsaţi copiii să înveţe despre toate religiile
lumii şi pe părinţi să le cultive credinţa acasă sau în sânul Bisericii (care,
de altfel, e mână-n mână cu statul). Am zis-o şi-o repet: CREDINŢA OMULUI
(oricare şi în orice ar fi) E UNA,
RELIGIA E O CU TOTUL ALTĂ MÂNCARE DE PEŞTE. Nu vă mai băgaţi unde nu vă fierbe
oala.
Dar am deviat
destul de la subiect. Şi nu, nu fac apologia patriotismului, nu mă simt mânată
de vreo flacără interioară. Doar că simt că-mi crapă ceva-n mine când văd cu
câtă uşurinţă pot unii să facă propuneri, fără să gândească. Ar gândi sărmanii,
da’
n-au cu ce. Vorba aceea: De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
Istoria trebuie să rămână acolo unde-i este locul. Nu trebuie înlocuită cu
aşa-zisa „Educaţie pentru societate“. Chiar suntem toţi amorţiţi? Chiar nu-i
miroase nimănui a comunism, varianta 2.0?
Domnule Curaj, o
întrebare: această idee minunată v-a venit după ce v-aţi băgat degetele între
fese şi le-aţi mirosit gândindu-vă la ce aţi mai putea face pentru a ruina şi
mai mult sistemul de învăţământ?
No comments:
Post a Comment